Articole medicale
PRIMA ECOGRAFIE ÎN SARCINÃ
Publicat la 31 martie 2022

Examinarea ecografică este optim efectuată după 6 săptămâni de amenoree pentru a putea pune în evidență și viabilitatea sarcinii prin prezența activității cardiace a embrionului.
Care sunt obiectivele acestei evaluări?
-
Confirmarea prezenței sarcinii. Nu orice întârziere menstruală sau test de sarcină pozitiv înseamnă automat că sunteți însărcinată.
-
Confirmarea de certitudine este obținută prin examenul ecografic.
-
Determinarea localizării sarcinii. Cele mai multe sarcini se dezvoltă în uter, dar se poate întâmpla uneori ca sarcina să se fixeze în afara cavității normale a uterului. Ele se numesc extrauterine și prezintă un risc important pentru viața mamei. De aceea trebuie diagnosticate cât mai devreme, înainte de a produce complicații.
-
Confirmarea viabilității sarcinii este un alt scop important. Acest lucru este evident odata cu vizualizarea activității cordului embrionar, de la 6 săptămâni de sarcină. Mai devreme de această vârstă, creșterea dimensiunilor sarcinii și dozarea în dinamică a hormonului secretat de sarcină HCG, dau indicii importante în acest sens.
-
Determinarea numărului de embrioni stabilește dacă sarcina este unică sau multiplă. Acest aspect este important, deoarece sarcina gemelară comportă anumite riscuri, diferite în funcție de tipul de sarcină gemelară: una sau două pungi amniotice, una sau două placente. Aceste date pot fi mult mai dificil obținute după primul trimestru.
-
Pe lângă aceste obiective importante, evaluarea ecografică de la această vârstă de sarcină mai are câteva scopuri secundare:
-
Normalitatea unor semne precoce de bunăstare a sarcinii, precum: frecvența cardiacă embrionară care trebuie să se situeze în anumite limite, în funcție de vârsta sarcinii, aspectul anexelor embrionare, grosimea trofoblastului la nivelul implantării sarcinii etc.
-
Evaluarea normalității uterului și a ovarelor.
-
Prezența de decolări sau dezlipiri ale sacului gestational de pereții cavității uterine.
-
Evaluarea lungimii colului și a situației de închidere a acestuia.
-
Evaluarea circulației uterine la debutul sarcinii.