Bebelușul tău
Pielea bebelușului se acoperă cu vernix caseosa, o substanță albicioasă, cremoasă, care o protejează de lichidul amniotic.
Zonele creierului responsabile de simțuri — gust, miros, auz, văz și atingere — se dezvoltă intens. Dacă e fetiță, ovarele conțin deja milioane de ovule primordiale.
Tu, săptămâna aceasta
Crampele musculare la picioare, mai ales noaptea, și durerile de spate sunt frecvente. Pielea burticii se poate întinde și poate da mâncărimi ușoare.
Ce e bine să faci
- Întinde ușor gamba (vârful piciorului spre tine) dacă te trezește o crampă.
- Hidratează-te bine și include în alimentație lactate sau alte surse de calciu.
- Confirmă programarea pentru morfologia de trimestrul II, care se face între 20 și 24 de săptămâni.
Întreabă-ți medicul
- Crampele frecvente pot indica o carență care trebuie tratată?

